1. CENTRUL DE ZI PERIAM
Procedura de admitere in cadrul centrului de zi
a) cerere de admitere;
b) copie de pe actele de identitate şi stare civilă, după caz;
c) copie de pe actul de identitate a reprezentantului legal, după caz;
d) copie de pe documentul care atestă încadrarea în grad de handicap în termen de valabilitate, PIS, PIRIS;
e) ultimul talon de pensie sau adeverinţă de venit;
f) raportul de anchetă socială.
Activități desfășurate cu beneficiarii centrului de zi:
- activităţile de informare şi consiliere socială
- consiliere psihologică
- activități de abilitare și reabilitare
- activităţile de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă
- activităţile de dezvoltare a abilităţilor lucrative, pregătirea pentru angajarea în muncă şi sprijin pentru menţinerea locului de muncă
- activităţile de integrare şi participare socială şi civică
2. LOCUINȚELE PROTEJATE
Locuinţă protejată – LP – este serviciul social care asigură găzduire şi realizează, preponderent prin Centrul de zi, activităţi corespunzătoare nevoilor individuale specifice ale persoanelor adulte cu dizabilităţi, pe perioadă determinată, în vederea pregătirii pentru viaţă independentă.
Locuințele Protejate pentru persoane adulte cu dizabilități din Periam – asigura beneficiarilor conditii pentru viata minim asistata, cu sprijin si asistenta planificata, in vederea consolidarii deprinderilor necesare pentru viata independenta; ofera îngrijire si asistenta, preparare şi servire hrană, evaluare şi elaborare plan personal de viitor, implicare si participare sociala si civica, participarea la activităţile desfăşurate în comunitate: activităţi culturale, activităţi sportive, etc.
În cele 3 LP sunt găzduite 30 de persoane, câte 10 în fiecare locuință.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro
Investim în viitorul tău!
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională
prin Programul Operațional Regional 2014-2020
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

https://www.inforegio.ro/ | https://facebook.com/inforegio.ro/

